Nu simt nimic, nici durere, nici furie, nici ranchiuna...nimic. Nici vesnica intrebare "de ce?" nu mi-o mai pun. La ce rost? Raul e facut deja, iar eu m-am framantat prea mult cu raul asta. Poate ca in adancul sufletului meu am stiut, dar tu ai continuat sa negi, iar eu am refuzat sa accept adevarul. Nu stiu cat a durat, dar spui ca nu a insemnat nimic. Sincer, cum te-as mai putea crede? Te intreb daca ti-a luat mintile, tu imi raspunzi ca ti-a luat fericirea. Nu, dragul meu, daca e sa vorbim de fericire, nu ea ti-a luat-o ci tu i-ai dat-o de buna voie. Si daca nu e prea mare indrazneala, eu cred ca era fericirea mea.

Ma tii in brate si lacrimile tale calde imi cad pe frunte, si curg apoi, traversand toata fata, ajungand pana pe piept, si se imbiba apoi in bumbacul tricoului ce-l port. Nu au cum sa ma incalzeasca, pentru ca nu le simt. Toata durerea mea s-a dizolvat in tot timpul in care te-am rugat sa imi spui...mi-ai luat vorbele in ras...m-ai luat pe mine in ras. Pe mine, pe tine, pe noi. Credeai ca nu o sa aflu nciodata...

Imi spui ca nu a insemnat nimic, si eu spun ca minti iar. Imi spui ca iti pare rau, si plangi, dar eu nu te mai cred. Imi pare rau sa te vad in starea asta, dar nu pot face mai mult, imi pare rau asa cum mi-ar parea de orice alt om.

Eu nu mai simt nimic, nici iubire, nici ura...Stiu doar ca cei trei ani petrecuti cu tine au fost plini de fericire, iubire, incredere si tandrete. Am sa tai din calendarul meu ultimele cinci luni. Si atunci mi-ar ramane doi ani si jumatate, o relatie perfecta.