Prima dragoste Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt, scria delicatul, regretatul Nichita Stanescu. Aceasta cred ca este una din cele mai frumoase si mai adanci declaratii de dragoste, pentru ca in ea, cu discretie dumnezeiasca, asista Insusi Dumnezeu, izvorul mirarii nesfarsite. Ce mirare ca sunt, ce mirare ca esti... Ce bine ca suntem!
Aceasta mirare o simte tanarul care paseste printre lucruri, atent sa nu se raneasca. Aceasta mirare este prilej de bucurie si de durere, ea ne uneste sau ne instraineaza.
Tanarul isi roteste capul in mijlocul lucrurilor, impins afara din copilarie ca un soldat fricos la prima lui saritura cu parasuta. Tanarul se loveste cu neindemanare de lucruri, lucrurile il lovesc in miscarea lor haotica, tanarul isi ascunde durerea, privind cu un zambet stanjenitor pe strainii din jur.   Printre aceste lucruri ingrozitoare si reci, care se misca in scripetele unui timp dezvesnicit, tanarului ii apare chipul minunat al celuilalt, chipul minunat al femeii: Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt
Aceasta pasire printre lucruri coincide cu instrainarea de parinti, atunci cand tanarul pleaca intr-un alt oras la studii. E vremea pe care o asteapta fiecare, vremea aventurii si a lucrurilor noi, vremea maturizarii. Este vremea impartirii vietii noastre in doua, este, daca vreti, o noua viata, o nastere pe care ne-o asistam cu sufletul la gura. Este vremea noilor prietenii, iar pentru multi a primelor prietenii adevarate. Este vremea despre care ni s-au povestit atatea lucruri curioase de catre cunoscutii nostri mai mari.

Prima zi de scoala, noii profesori, noii colegi, privirile flamande care cauta pe colega sau colegul visurilor de acasa, de care demult astepti sa te indragostesti. Balul Bobocilor - discutii, pregatiri, prognoze. Asteptare.
O! Tanara singura intr-o camera de camin, aplecata de-asupra chiuvetei pline cu vase nespalate, isi smulge, patrunsa de invidie, sprancenele. De-asupra patului are un poster cu Brad Pitt, o foaie pe care scrie: Daca poti cu adevarat, vreau! Pe raftul de fier, printre cursurile xeroxate, reviste cu barbati si femei despre a caror viata nu stie nimic. Lumina patrunde printre hainele puse la uscat si borcanele cu mancare de acasa, cazand pe paturile in care s-a savarsit pacatul. Ce nou e acest fel de singuratate!
Tanara aceasta inca traieste in lumea filmelor americane, in lumea posterelor si a reclamelor Pro TV. Ea are haine corespunzatoare, freza si pantofi. Stie chiar si expresii americane pe care le foloseste in vorbire. Nu are doar prieten, de fapt, are unul care se tine de capul ei, dar nu e de ea.
Si el e un baiat bun, stie sa stea in lotus si ridica piciorul pana de-asupra capului. E putin dur, desi inca nu s-a batut niciodata. Are bricheta Zippo

Cam acesta este bagajul cu care paseste tanarul contemporan in viata sentimentala. Acesti tineri se vor mai urmari o vreme pe terasa, la o cafea cu tigari scumpe, cumparate la bucata, sau poate se vor imbratisa fara nici o rusine la prima discoteca, sau la primul chef.
Drama tinerilor moderni e mai mare decat cea a predecesorilor. Cred ca nu a existat nici un timp in istorie in care dragostea dintre doua persoane sa fie atat de golita de poezie. Nu vreau sa vorbesc de virtutile crestine ale castitatii sau macar abstinentei, ci chiar si de acea poezie a grecilor sau romanilor pagani, care pana nu demult a inspirat sentimente de admiratie fata de femeie, au pus-o pe un piedestal, fie si vremelnic, dar oricum mai vrednic decat situatia jalnica in care se afla femeia vremurilor noastre.

Astazi au devenit o rusine declaratiile de dragoste, ele sunt considerate un preludiu de prisos si banal, pe care le mai auzim doar in comediile proaste cu rasete in fundal. Idealurile noastre sunt motociclistii grabiti din filmele americane si fetele cu cizme lungi, care se dau in timpul cat se umple rezervorul cu benzina. Noi aplicam in viata noastra fanteziile unor regizori bolnavi despre vizitatori de pe alte planete si timpuri, care seduc prin raceala lor.
Mai bine ar fi fost ca tinerii sa se abtina de la aceste impreunarile animalice, dar sa nu renunte la vorbele de dragoste. Vorbele de dragoste sunt cele care ne unesc cu adevarat, care ne sustrag timpului si mortii, sunt cele care ne fac, treptat, din animale oameni. Ele nu sunt acele vorbe dezmatate pe care si le spun amantii din filmele de duzina, ele sunt mai degraba o bucurie pe care o traiesti in prezenta celuilalt. Arata-i celuilalt ca prezenta lui te face bucuros si treci impreuna cu el in barca inocenta a unei declaratii de felul celei stanesciene din apele timpului in oceanul vesniciei. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt.

Nu trebuie numaidecat sa-i spui ca are ochii cei mai frumosi, ca sa ajungi pana la urma sa o dezmembrezi bucata cu bucata cu laudele tale. Suntem frumosi pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu, Lui i se cuvine lauda. Sf. Ciprian de Cartagina spunea: Daca ai si avea vreun motiv ca sa te lauzi cu trupul tau, ar fi numai atunci cand este sfartecat pentru Hristos. Mai in scurt, alunga pofta din inima ta si orice cuvant pe care il vei rosti va fi un cuvant de dragoste, pentru ca cel stapanit de pofta lauda fara noima si nu merita luat in seama. Cand esti cuprins de pofta insa, mai bine taci, ca vorbele tale sa nu sune ca ragaitura unui betiv si sa strici totul.

Nu poti impune tanarului sa renunte la distractiile caracteristice acestei varste si sa citeasca Sf. Parinti, cu toate ca aceste carti ale Sf. Parinti sunt pline de energie creatoare si dinamism, sunt niste carti in excelenta pentru tineri. Dar cel mult s-ar putea renunta, in prima etapa, la badarania care irumpe din televizoare si din cantecele la moda. Renuntati la idealul super-manului cu masca de care se indragosteste un foto model care stie sa bata cu picioarele. Asta nu pentru a va restrange relatiile dintre voi, ci pentru a va pastra impreuna, pentru a evita despartirea dureroasa
Cititi mai bine versurile poetilor buni, pe care poporul nostru ii are din belsug: Eminescu, Stanescu, Bacovia, Blaga. Ele va vor invata sa meditati asupra acestei intamplari simple, cum o numeste Blaga. Cu ei veti calatori pana la marginile timpului si ale mortii, pentru ca adevaratii poeti din totdeauna au pus sentimentele erotice in vecinatatea mortii care ne paste pe toti, ceea ce critica literara va denumi poezie eroto-tanatica, ca si aceste versuri de Bacovia:

Sunt cativa morti in oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun
Pe catafalc, de caldura-n oras
Incet cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi
Pe lutul de caldura asudat.
Sunt cativa morti in oras, iubito,
Si azi chiar sanul tau e mai lasat...
Dragostea este sentimentul suprem si de aceea trebuie sa se intemeieze si sa se alimenteze din cugetari adanci, vrednice de rodul pe care il hranesc. Aceste teme fundamentale sunt: moartea, viata, timpul, vesnicia, dincolo de care, invaluit in dragoste, petrece Dumnezeu. Tanarul preocupat de astfel de ganduri va renunta usor la raceala aroganta a eroilor de televiziune, preferand smerenia si blandetea oamenilor cu adevarat puternici, care-si revarsa dragostea lor din belsug, pentru ca o au.

Noi suntem oameni, oameni care tanjesc dupa o vorba de alint, dupa un cuvant de mangaiere care sa ne smulga singuratatii, oricat de mult nu am lupta pentru a parea mai duri, mai alt fel. Pentru ca toti suntem fii ai Celui Preainalt, Psalm 81, 6 fapturi atat de minunate. Psalm 138, 14
Tinerii au fugit din Biserica pentru a-si trai o inchipuita libertate, dar au sfarsit prin a se injuga la carul greu al singuratatii, geloziei ucigatoare si a despartirilor care ranesc pe viata. S-au dus sa invete despre dragoste, plecand de la Cel Care este Dragostea. Cel Care a zidit urechea oare nu aude? Cel Care a facut ochiul oare nu va vedea? ii intreaba pe unii ca acestia proorocul David. Psalm 93, 9 Oare Cel care este Dragostea nu stie sa va invete sa iubiti?

Nicaieri femeia nu e mai inaltata decat in Biserica, ea e iubita de barbatul sau asa cum Hristos a iubit Biserica, Efeseni 5, 25 adica pana la jertfire de sine. Ea este icoana vie a lui Dumnezeu. De aceea mi se par extraordinare cuvintele unui preot roman contemporan care, adresandu-se tanarului crestin, il atentioneaza cu blandete: Fiule, ia aminte, atunci cand vei vrea sa dai alesei tale primul sarut, sa te gandesti ca trebuie sa saruti o icoana a lui Dumnezeu. Nimeni inca nu a filmat un astfel de sarut, pentru a-l expune pe ecranele televizoarelor.
Marcel Maureau, un scriitor francez contemporan, noteaza cu tristete in unul din jurnalele sale (Discurs contra piedicilor) ca a-ti saruta iubita in public inseamna a o imparti cu ceilalti. Fericiti cei care au devenit singurii iubiti ai femeilor lor.
Dincolo de aceasta, exista singuratatea si moartea, batranetea si despartirea. Atunci, tarziu, cand numai amintirile mai raman, perechilor de azi, care s-au cunoscut in luminile otravitoare ale stroboscoapelor, care si-au rostit replicile taioase si arogante la un telefon public, nu vor putea rosti aceste versuri de Blaga:
Ne-om aminti candva, tarziu
De-aceasta intamplare simpla,
De-aceasta banca unde stam
Tampla fierbinte langa tampla

Cel mult, poate aceasta poezie englezeasca, pe care o citez din memorie, o poezie pe care multe dintre femeile care si-au ratat prima dragoste o traiesc, au trait-o si, cu durere o spun, o vor trai:
Sa presupunem un oras.
In acest oras sa presupunem o casa.
In aceasta casa sa presupunem o camera,
iar in aceasta camera sa presupunem pe cineva
stand in intuneric,
stand si plangand
dupa cineva care tocmai a iesit si a stins lumina,
uitand ca ea este acolo.
 

Нравится 7